Muzica simfonica. Programul concertelor la Filarmonica Banatul Timisoara

Vineri, 11 martie, concertul simfonic al Filarmonicii „Banatul” va începe cu cele două concerte pentru vioară ale lui Sergei Prokofiev, în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu.

Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră în re major op.19, îl reprezintă perfect pe Prokofiev în anii primelor apariţii pe scena muzicii mondiale. Este proaspăt, inspirat, plin de fantezie şi spontaneitate şi mai ales înclinat să-şi găsească un drum propriu în muzică. Chiar începutul concertului este oarecum altfel decât se obişnuia: un lirism subtil al unui fir de melodie ce apare în vis. Indicaţia sa de început este sognando — visând. Datorită faptului că lucrarea are un uşor caracter ciclic, finalul concertului readucându-ne parfumul visului de început, putem spune că asistăm la un întreg vis, complex, cu învolburări şi fierbinţeli ale unor coşmaruri trecătoare, cu un scherzo viguros, în partea a doua, cu lirism dar şi cu zone ritmice în saltando, în partea a treia.

După 18 ani, Prokofiev compune Concertul nr.2 pentru vioară şi orchestră în sol minor, op.63. Scris în aceeaşi perioadă cu baletul „Romeo şi Julieta”, vom observa trăsături comune, un Prokofiev matur, dar şi mai reîntors spre tradiţii muzicale mai vechi. L-a compus la dorinţa unui grup din Franţa care-l admira pe violonistul Robert Soetens. Acesta l-a interpretat pentru prima dată la Madrid, 1 decembrie 1935 şi a deţinut pentru un an, monopolul interpretării acestui concert în Europa. Unele părţi ale concertului au fost compuse la Paris, altele la Voronetz, Rusia, iar orchestraţia la Baku.

Iniţial, Simfonia a VI-a in si minor op.54 trebuia să fie o lucrare vocal-simfonică, de importanţă capitală, pentru că Dmitri Şostakovici dorea să o dedice marelui ideolog al comunismului sovietic, Lenin. A adunat scrieri, poezii, texte de omagiu, dar spiritul de conservare îi atrăgea atenţia că este riscant, periculos. Glorie sau dezastru? Mofturoşii conducători sovietici erau greu de mulţumit. L-a salvat izbucnirea războiului, temele de care se va ocupa vor fi ororile războiului, patriotismul, eroismul. Simfonia a VI-a va rămâne cu o structură ciudată faţă de obişnuitul ciclu simfonic. Constatăm existenţa a două grupuri mari puse faţă în faţă. Primul, de esenţă neoromantică, un mare Largo, un adevărat poem profund, cu valenţe patetice sau evoluţii tulburătoare. Spiritualitatea muzicală a întregului bloc îndeamnă la meditaţie. Al doilea mare grup este constituit din două părţi mai rapide, ce se apropie de stilul neoclasic. Partea a doua a acestui grup este un Presto frenetic şi luminos, care a fost bisat încă de la premiera simfoniei, 21 noiembrie 1939, la Leningrad.

Maestrul Misha Katz, cu ardoarea şi pasiunea cu care abordează fiecare lucrare, va reuşi să proiecteze empatic, atât în orchestră cât şi în public, imaginea unei compoziţii unice, ieşite din comun.

Mircea Tătaru