• Acasa
  • Organigrama
  • Orchestra
  • Corul
  • Solisti
  • Formatii
  • Evenimente educative
  • Informatii
      • Back
      • Declaratii
      • Achizitii publice
      • Istoric
      • Proiecte
  • Contact
Thursday 25 February 2021
<<  <  August 2019  >  >><<  <  August 2019  >  >>
 Mo  Tu  We  Th  Fr  Sa  Su 
     1  2  3  4
  5  6  7  8  91011
12131415161718
19202122232425
262728293031 

Festivalul de Muzica Veche Timisoara

Festivalul de muzica veche 2019

Festivalul International "Iubiti Muzica Romaneasca"

Iubiti muzica romaneasca

Avancronica de Vineri 13 martie

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 13 martie

După lucrările audiate săptămâna trecută, maestrul Radu Popa, dirijorul concertului din 13 martie, ne propune să depăşim perioada romantică şi să ascultăm lucrările a trei compozitori care au mers mai departe, fiecare având stiluri diferite. Este vorba de Igor Stravinski cu Concertul pentru orchestră de coarde, Maurice Ravel cu Concertul pentru pian şi orchestră în sol major şi Arnold Schoenberg, cu lucrarea „Verklärte Nacht” op.4.

Read more ...

Avancronica de Vineri 6 martie

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 6 martie

Afişul concertului simfonic din 6 martie, condus de maestrul Andrei Gocan, ne prezintă o ofertă muzicală romantică. Este vorba de Preludiul la Opera „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Richard Wagner, Dublul concert pentru vioară şi violoncel în la minor op.102 de Johannes Brahms şi Dansurile simfonice op.45 de Serghei Rahmaninov.

Plecat la băi la Marienbad imediat după terminarea operei „Tannhäuser”, în 1845, Wagner citeşte, într-o carte privind istoria artei şi literaturii germane, despre concursurile ce se desfăşurau între cântăreţi, în epoca medievală. Îl încântă un atare subiect, deoarece putea compune o operă care să fie o continuare a celei pe care tocmai o terminase. Mai exista un motiv: dorea să speculeze subiectul, prezentând printr-o legendă străveche, problematica actuală a muzicii timpului său. Având multe alte proiecte în minte, abandonează munca la „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, cum dorea să se cheme noua operă. Aceasta mai putea aştepta. În toamna anului 1861, vizitând un muzeu din Veneţia, unde a fost invitat de prietenul său Otto Wesendonk, privind tablouri cu teme de muzică din secolul XVI, îi revin în minte vechile planuri despre maeştrii cântăreţi. Probabil şi influenţa frumoasei soţii a lui Otto, Mathilda, pe care Wagner o adora în taină, l-a determinat să reia lucrările la opera care va deveni cea mai cântată şi astfel cea mai cunoscută creaţie a sa. A terminat  lucrarea în octombrie 1867. Uvertura, care conţine majoritatea temelor importante şi care reprezintă personajele centrale, a fost scrisă mult înaintea finalizării operei. Wagner însuşi a dirijat-o în câteva concerte.

Read more ...

Avancronica de Vineri 28 februarie

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 28 februarie

Ultimul concert simfonic al lunii februarie se va desfăşura vineri, 28. Afişul concertului anunţă o nouă primă audiţie absolută dedicată Centenarului Orchestrei Simfonice timişorene. De data aceasta compozitor este Gabriel Almaşi. În continuare vom asculta primele două concerte pentru violoncel şi orchestră, din cele şase compuse de Joseph Haydn — Concertul nr.1 în do major şi Concertul nr.2 în re major. În final, vom asculta Simfonia nr.4 în mi minor, op.98 de Johannes Brahms.

Concertul în do major nr.1 se datorează prieteniei lui Haydn cu primul violoncelist al orchestrei Prinţului Esterházy, Joseph Weigel, căruia i l-a dedicat. Notele au dispărut după conceperea concertului, în jurul anului 1765, dar un muzician pe nume Pulkert a descoperit o copie la Muzeul Naţional din Praga. Concertul este miniatural şi are un ansamblu de acompaniament destul de redus.

Read more ...

Avancronica de Vineri 21 februarie

Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 21 februarie

Concertul simfonic din 21 februarie cuprinde în program Preludiul şi Moartea Isoldei din opera „Tristan şi Isolda”, de Richard Wagner, Wesendonck Lieder, tot de Wagner şi Simfonia nr. 2 în re major, op.73 de Johannes Brahms. 

Interesantă ideea maestrului Gheorghe Costin, dirijorul concertului, de a pune faţă în faţă, într-o seară muzicală, doi compozitori care au trăit în aceeaşi perioadă şi care s-au situat pe poziţii diametral opuse: Wagner -  un revoluţionar care vedea în viitor şi Brahms - care era adeptul spiritului clasic şi care nu a scris nicio lucrare programatică, nicio operă. Dovadă că au rămas pe picior de egalitate este frecvenţa și interesul cu care creaţiile lor sunt urmărite până azi. Cele două lucrări ale lui Wagner sunt legate între ele de o poveste de dragoste. Otto Wesendonck era un negustor de mătase, dar şi un susţinător al artelor. El era un fel de bancher al lui Wagner, căci îl ajuta cu bani pentru proiectele sale artistice, fără să-i ceară înapoi. În casa lui Otto a cunoscut-o pe soţia acestuia, Mathilde, între ei născându-se o dragoste intensă. Dacă privim un tablou al vremii se vede că era o femeie deosebit de frumoasă, iar dacă spunem că scria poezii cu mult talent, se poate înţelege ce l-a subjugat pe Wagner. Posibil ca dragostea lor să fi fost platonică, pentru că descoperirea iubirii lor nu a declanşat un scandal. Minna Wagner i-a trimis Mathildei o scrisoare plină de reproş, dar pe un ton moderat. Cele două familii au rămas vecini, dar relaţiile s-au răcit. Wagner a plecat la Venezia unde a compus opera „Tristan şi Isolda”, una dintre cele mai răscolitoare experienţe sentimentale cunoscute. Multe din operele wagneriene includ zone de proveniență autobiografică. În Tristan şi Isolda, raportul Tristan-Regele Marke este acelaşi cu Richard-Otto. Isolda este la  fel de tulburătoare şi fascinantă precum Mathilde din inima lui Wagner.

Read more ...

  1. Avancronica de Vineri 14 februarie
  2. Rezultate finale concurs ocupare posturi
  3. Rezultatele probei interviu al concursului din 04.02.2020
  4. Avancronica de Vineri 7 februarie
  5. Rezultate concurs din data 29.01.2020

Page 3 of 81

  • Start
  • Prev
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • Next
  • End

Concert simfonic 5 februarie 2021

RECITAL CORAL dedicat Unirii Principatelor Române

Timisoara 2021primariatmPartener media Filarmonica Banatul Timisoara radio-romania-muzicalradio-romania-resita ProPhilarmonia