Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Joi 25 APRILIE Ora 19

Serghei Eduardovici Bortkiewicz  a fost un compozitor de origine poloneză a cărui muzică se va auzi pe scena Capitol pentru prima oară, vineri 25 aprilie. S-a născut la Karkiv, azi aflat pe teritoriul Ucrainei, la 28 februarie 1877.  S-a pregătit pentru muzică în oraşul natal, apoi la Petersburg şi mai apoi la Conservatorul din Leipzig. A fost un foarte bun pianist, dar era mai apreciat ca şi compozitor, activitate de care s-a ocupat serios doar când s-a stabilit la Berlin. Compoziţiile sale, mai ales cele pentru pian, poartă amprenta compoziţiilor lui Chopin, Liszt, iar pe parcursul evoluţiei sunt sesizate şi influenţe din Ceaikovski şi Rahmaninov. Nu a fost afectat deloc de tendinţele modernismului exagerat în muzică, la modă pe atunci. La vârsta de 75 de ani a suferit de o boală la stomac şi la sfatul unor medici a decis să se opereze. Nu şi-a mai revenit şi a decedat în octombrie 1952, la Viena. Concertul său pentru pian şi orchestră nr.3  în do minor, op.32,  care va deschide seara muzicală de vineri, ne va arăta un om sentimental în prezentarea melodiilor, un liric, un nostalgic. Concertul va fi interpretat de pianistul Ştefan Doniga.

Pastorala lui Johannes Brahms, cum mai este denumită Simfonia a II –a, este o simfonie plină de iubire pentru frumos, natură şi om. Este o creaţie fără stridenţe, are tonuri catifelate, are lumină şi multă armonie interioară. Poate fi considerată o replică echilibrată şi lucidă la procedeele cromatice şi la impulsivitatea ce caracterizează unele lucrări ale lui Wagner şi Liszt. Doar în subsidiar întâlnim accente eroice, sau anumite impulsuri explozive, atât cât să ne amintească că suntem într-o perioadă romantică.

Ca unitate, stil, echilibru şi proiecţia spre exterior a afectivităţii, simfonia este o paradigmă a universului lui Brahms. Ea a avut la premieră, la Viena, în decembrie 1877, un succes răsunător. Nu acelaşi efect l-a avut la Leipzig, două săptămâni mai târziu, la 10 ianuarie 1878, când unii critici scriau că aveau mai multe pretenţii de la această a doua simfonie a lui Brahms. Ei nu vedeau nimic genial în această lucrare, lucru infirmat de compozitorul Paul Dukas, la prima ei audiţie în Franţa, când acesta vorbea despre impresionanta măsură a originalităţii lui Brahms. Timpul este cel care judecă corect - şi el a dat dreptate lui Dukas. De fapt, la Leipzig a fost singura dată când simfonia a înregistrat critici, pentru că din februarie 1878, la Amsterdam, Düsseldorf şi apoi în alte mari oraşe europene, până la cariera ei mondială, execuţia ei pe scenele de concert a fost apreciată ca eveniment muzical de frunte.

Aceste două lucrări prezentate, constituie programul concertului simfonic care va fi dirijat de maestrul Tiberiu Soare.

Mircea Tătaru