Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 16 Mai Ora 19

Concertul de închidere a festivalului Timişoara Muzicală va fi dirijat de maestrul David Crescenzi, care ne propune un final de festival senin, în deplină armonie cu erupţia de culori a primăverii. Prima piesă din program, un „jeu d’esprit”, este Simfonia nr.1 în re major op.25 de Serghei Porkofiev. Se numără printre cele mai populare lucrări ale compozitorului rus, fiind cunoscută sub numele de Simfonia clasică. Până la ea scrisese doar lucrări pentru pian şi s-a hotărât, contrar evoluţiei muzicii în aceea vreme, să compună o lucrare simfonică în stil clasic. În amintirile lui, legate de această simfonie, se găsesc referiri la Joseph Haydn. Este o capodoperă care ne umple spiritual cu frumuseţea pură a muzicii. Ne incită la bucurie şi chiar la participare entuziastă. Ocolind perimetrul romantic, această lucrare de referinţă pentru începutul de secol XX (apărută în 1917) este o muzică modernă ce se sprijină pe temeiul vechilor tradiţii clasice. Prokofiev adună într-o albie neoclasică o bună parte dintre orientările antiromantice. În superba simplitate - totuşi complexă- simfonia ne arată un compozitor care inovează cu talent, nu transferă implicit formule ale trecutului, ciîncearcă găsirea unor soluţii artistice pentru noi orizonturi. În lucrare nu există acţiuni dramatice, forţe contrare conflictuale, final apoteotic. Nu găsim nici măcar un singur acord minor. Şi totuşi simfonia a fost şi este iubită de public.

La fel de senin, dar într-o abordare stilistică cu aproape 200 de ani înainte, este Concertul pentru două piane şi orchestră în do minor de Johann Sebastian Bach, pe care-l vom asculta în interpretarea pianiştilor Roxana Gheorghiu şi Valentin Gheorghiu. Original, concertul a fost compus pentru vioară şi oboi, dar manuscrisul s-a pierdut. Reconstrucţia lui a fost posibilă deoarece în 1736, Bach l-a transcris pentru două piane. Când s-a mutat de la Cöthen la Leipzig, unde compunea muzică pentru trei biserici, viaţa sa de compozitor a devenit tumultuoasă, cu  atât mai mult cu cât trei dintre copii lui cântau deja bine la diferite instrumente. Compunea mult şi transcria lucrări mai vechi pentru alte instrumente. Aşa s-a întâmplat şi cu acest dublu concert. La moartea sa existau în casă şapte clavecine — instrument cu coarde de metal şi claviatură, asemănător pianului.

La Viena, în 1814, a fost executată pentru prima dată Simfonia nr.8, în fa major, op.93, de Ludwig van Beethoven, pe care o vom asculta în încheierea concertului simfonic. Cei care spun că simfoniile cu număr cu soţ ale lui Beethoven nu ar fi la fel de iubite ca şi cele fără soţ, au uitat probabil de simfonia a VIII-a. Această mică simfonie a fost compusă în acelaşi timp cu simfonia a VII-a, adică în aceeaşi stare de spirit. Deşi ţinea mult la simfonia a VIII-a, Beethoven a făcut o greşeală prezentând-o pentru prima dată în acelaşi concert cu simfonia a VII-a şi lucrarea Victoria lui Wellington. Atunci, la premieră, ea a fost eclipsată.

Dacă a VII-a este exuberantă, plină de bucuria vieţii, simfonia a VIII-a este festivă, veselă, strălucitoare şi are chiar accente umoristice în părţile a doua şi a patra. De la premieră până azi a avut mereu un mare succes la public.   

Mircea Tătaru