Avancronica de concert, Vineri, 10 februarie 2012

Vineri, 10 februarie, iubitorii muzicii din Timişoara vor putea reasculta „Carmina Burana” de Carl Orff.

Este o cantată scenică compusă între anii 1935-1936 şi se bazează pe texte poetice conţinute într-un manuscris din secolul XIII, descoperit într-o mânăstire benedictină, aproape de localitatea Bad Tölz, în Bavaria. Manuscrisul se numeşte Codex Latinus Monacensis şi actualmente se găseşte la Biblioteca Naţională din Műnchen.

El a fost publicat în 1847 de Johann Andreas Schmeller care i-a şi dat numele. O parte a textului este scrisă în limba latină şi o parte în germana veche. Aşa cum se uza la începutul Evului Mediu, textele sunt intercalate de sfaturi morale şi didactice, pentru că o bună parte din texte sunt imnuri bahice, cântece cu conţinut erotic sau parodii blasfemice la ceremonia liturgică. Deşi manuscrisul conţinea şi urme de melodii, Orff a compus o muzică nouă pe aceste texte, muzică influenţată de Renaştere şi începuturile epocii baroce. El a făcut din ritm elementul fundamental al lucrării. Lucrarea a fost prezentată pentru prima dată la Opera din Frankfurt, la 8 iunie 1937 şi a avut un succes extraordinar, succes repetat pe toate scenele de concert până azi.

Dirijorul concertului vocal-simfonic va fi maestrul Răsvan Cernat. Îşi vor da concursul următorii solişti: soprana Adela Zaharia, contra-tenorul Andrei Ţara şi baritonul Cristian Ardelean. Partea corală va fi susţinută de Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” pregătit de maestrul Iosif Todea. În partea întâi a concertului vocal-simfonic de pe scena sălii Capitol îl vom asculta pe pianistul Dragoş Mihăilescu, solist al Filarmonicii „Banatul”, interpretând Concertul nr.24 în do minor, pentru pian şi orchestră K.V. 491 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Acest concert, compus în iarna dintre anii 1785-1786 şi terminat în martie, a uimit încă odată lumea muzicală a vremii. Este deosebit de dens, dramatic, chiar furtunos la începutul primei părţi. Parcă anunţându-l pe Beethoven, care a admirat concertul mai apoi, evocându-l în multe ocazii, lucrarea este compusă în tonalitate minoră, conţine pasaje cromatice curajoase şi are cel mai complex aparat orchestral drept acompaniament. Multe personalităţi ale artei, dar şi ale lumii ştiinţei au apreciat în mod deosebit acest concert.

Alfred Einstein îl caracteriza „o explozie în întuneric, tragic, emoţii pasionate”. Richard Strauss a compus o cadenţă proprie când îl interpreta, dovadă peremptorie a admiraţiei şi respectului pe care o purta acestei minunate lucrări. Premiera a fost la 7 aprilie 1786, la Burgtheater în Viena.

Mircea Tataru