Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 16 Ianuarie

După Recviemul lui Wolfgang Amadeus Mozart din 19 decembrie 2014, Filarmonica „Banatul” ne oferă un medalion Mozart cu o muzică lipsită de suspine şi durere. Programul simfonic debutează cu celebra Uvertură la opera „Nunta lui Figaro” K.V. 492. Această spumoasă pagină muzicală ce captează atenţia publicului încă din primele momente şi-a câştigat o binemeritată celebritate în lumea întreagă, cariera ei glorioasă fiind cu greu egalată de unele uverturi rossiniene. Principalele caracteristici care o fac atât de apreciată se dovedesc a fi — exuberanţa debordantă prezentă de la prima măsură până la final, coloritul bogat al ideilor muzicale, cu toate că Mozart foloseşte o economie de mijloace în prezentarea lor, şi poate faptul că în această introducere în operă este utilizată o formă de sonată fără dezvoltarea materialului tematic. Această structură fără prelucrare tematică a devenit mai apoi un etalon al formei denumită de muzicieni liedul-sonată. Mozart nu se gândea să fie original cu orice preţ, ci încerca o formă care ar fi avut darul de a păstra şi de a accentua dinamismul şi verva până la final. Rămânem alături de Mozart, pentru că în continuare vom urmări unul dintre cele mai reuşite concerte pentru pian şi orchestră în la major K.V. 488, nr.23, pe care îl vom asculta în interpretarea pianistei Melita Botezatu . După însemnările lui Mozart el a fost finalizat în martie 1786, în preajma premierei celebrei opere „Nunta lui Figaro”. Este un concert luminos, abundent în melodii şi caracterizat printr-o poetică profundă dar senină. În general, tonalitatea de la major are o semnificaţie psihologică la Mozart, majoritatea lucrărilor compuse în această tonalitate caracterizându-se prin seninătate, optimism, deschidere spre bucuriile vieţii. Cu toată neobosita jovialitate şi bucuria zglobie din părţile extreme, partea a doua, compusă într-o tonalitate destul de rar utilizată — fa diez minor, cu al său sublim fior ne dezvăluie un univers de tristeţe,. Totuşi, şi aici avem parte de un episod luminos, în tonalitatea la major, pe care-l vom întâlni şi în introducerea unui trio vocal din opera sa „Don Giovanni”.

Simfonia pe care o vom asculta în încheierea concertului orchestrei simfonice a filarmonicii, face parte din Marea trilogie finală, ultimele simfonii ale genialului compozitor. Este vorba despre Simfonia nr.40 în sol minor KV 550.

Deşi este cea mai populară nu este şi cea mai veselă, ba este uneori sumbră şi chiar dramatică pe alocuri. Nu putea fi altfel dacă ne gândim că începuse lucrul la ea doar cu opt zile după moartea fetiţei sale. Nu este întâmplător că tonalitatea este minoră şi că trei din cele patru părţi sunt structurate în formă de sonată, o expresie superioară a gândirii muzicale, unde Mozart a putut să dea expresie încordării interioare, zbuciumului şi a tensiunii în care trăia. Deasupra acestor trăiri, însă, se observă cu uşurinţă eleganţa spiritului, stilul său care tinde spre lumină şi prospeţime. Dirijorul concertului va fi maestrul Peter Oschanitzky.

Mircea Tătaru