Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 15 mai

Adaptându-şi armonios propria politică repertorială cu propunerile dirijorilor invitaţi, Filarmonica „Banatul”, la două săptămâni după audiţia Simfoniei a IX-a, ne oferă pentru vineri 15 mai, încă două lucrări ale lui Dmitri Şostakovici — Concertul nr.1 în do minor pentru pian, trompetă şi orchestră de coarde, op.35 şi Simfonia a X-a în mi minor, op.93. Se pare că lumea muzicală începe să-l înţeleagă şi să-l aprecieze tot mai mult pe acest om, un talent extraordinar, un oropsit condamnat să trăiască şi să creeze în spaţiul unor vremuri mediocre.

Concertul orchestrei simfonice va debuta cu un preludiu unic în istoria muzicii: cel compus de George Enescu în deschiderea Suitei pentru orchestră nr.1, în do major op.9. Este celebrul Preludiu la unison, o idee genială, o melopee infinită cu caracter cvasi improvizatoric. O întreagă orchestră de coarde va cânta la unison, ca o singură vioară, doar după măsura 80 va apare şi un timpan în tremolo, într-o nuanţă discretă. Inspirată de monodia cântecului nostru popular, desfăşurarea melodică are o libertate expresivă ce nu are nevoie de armonie sau polifonie. Această pagină, probabil unică în literatura simfonică mondială, a constituit un gest de curaj artistic al unui tânăr de 21 de ani, într-o perioadă dominată de armoniile sofisticate ale expresioniştilor francezi.

Geneza concertului lui Şostakovici este interesantă. După ani de zile de la premieră s-a aflat că lucrarea trebuia să fie iniţial concert de trompetă. Apoi compozitorul a adăugat şi o parte pentru pian solo, deci ca pentru un concert dublu. Continuând să-l compună, Şostakovici l-a finalizat ca şi un concert pentru pian, însoţit de trompetă solo. Se va observa că partea de trompetă conţine comentarii sardonice, ironice sau umoristice, intervenţii adresate pianului solist. Concertul are patru părţi, dar în funcţie de opţiunea dirijorului sau a celor doi solişti, partea a treia, Moderato, se poate lega de ultima ca şi un pasaj  de aproape două minute care ne introduce în partea a patra — Allegro con brio. Cu puţină atenţie vom reuşi să observăm frânturi din câteva teme celebre strecurate de Şostakovici în discursul muzical. Bunăoară, din Appasionata lui Beethoven, din sonata pentru pian în Re major de Haydn, din propria sa muzică de scenă Hamlet şi din revista Conditionally Killed, compusă tot de el şi chiar cunoscutul cântec popular austriac „Ach, du lieber Augustin”. Pianista Andreea Dumitrescu şi trompetistul Corneliu Meici, membru al orchestrei filarmonicii noastre vor fi protagoniştii acestui interesant concert.

Muzica Simfoniei a X-a, a stârnit discuţii, interes şi controverse care continuă şi azi. Ele se referă la stilistica lucrării, la varietatea de sentimente ale fiecărei părţi. După surpriza provocată liderilor sovietici cu sprinţara simfonie a IX-a, pentru că ei se aşteptau la ceva gigantic, eroic, cu un ansamblu imens pe scenă, iată apare o altă simfonie, grandioasă, desigur, dar nu îndeajuns de eroică, nu îndeajuns de muzică a poporului. Şostakovici avea atunci alte sentimente, de disperare, teroare, violenţă. Printre stările tragice, cu greu mai întâlnim momente de izbândă. După cutremurul provocat de Andrei Jdanov împotriva marilor compozitori ruşi: Prokofiev, Haciaturian, Miaskovski, Sostakovici şi alţii, a urmat o perioadă de adâncă degradare artistică. Lui Şostakovici se pare că i-ar fi spus „ai avut noroc că nu te-am împuşcat”. Prietenii îl părăsiseră. Aceasta era atmosfera pe care o descrie în simfonie.  Între controverse s-a strecurat ideea că, cu capul plecat, după dezamăgirea provocată şefilor comunişti cu simfonia a IX-a, partea a doua din simfonia a X-a ar fi de fapt portretul lui Stalin. Unii au văzut în partea a treia o semnătură muzicală a compozitorului. Tema principală a valsului se bazează pe sunetele D,S,C,H, aşa cum se scriu în limba germană notele re, mi bemol, do şi si. În aceeaşi limbă numele său se scrie D. Schostakowitsch, deci primele patru litere. S-ar putea să fie într-adevăr o semnătură muzicală, mai ales că cealaltă temă se bazează pe nişte note care se apropie de numele unei eleve de care se pare că era ataşat, Elmira Nazirova. Mai presus de aceste fapte anecdotice simfonia se înalţă prin expresivitate şi frumuseţe, solicitând la maximum calităţile tehnice şi interpretative ale orchestrei.

Dirijorul concertului va fi maestrul Theo Wolters.

Mircea Tătaru