Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Vineri 16 octombrie

Anul acesta, Filarmonica „Banatul” comemorează 100 de ani de la naşterea unui muzician valoros, care a fost dirijor şi director al instituţiei — Mircea Popa. S-a născut în 1915 în Kovin, Banatul sârbesc. Prima parte a instruirii sale a fost la Timişoara, după care a devenit dirijor la Opera Româna din Cluj, iar mai târziu dirijor la Filarmonica din acelaşi oraş. La înfiinţarea Filarmonicii timişorene se întoarce în oraşul de pe Bega, unde va fi dirijor şi director. Lui i se datorează formarea şi instruirea  membrilor orchestrei, pe vremea când nu toţi instrumentiştii aveau o pregătire profesională de înalt nivel. Cu toată activitatea susţinută, a avut timp să compună diferite lucrări, în special în domeniul muzicii de cameră. Activitatea componistică s-a restrâns după 1950, când a început să dirijeze în paralel şi la Opera Română din Timişoara, şi mai apoi când s-a transferat la Bucureşti. S-a stins din viaţă la 60 de ani. În memoria sa, concertul de vineri, 16 octombrie va debuta cu un fragment din lucrarea sa Rapsodie bătăţeană.  Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, ne propune în continuare audiţia Poemului simfonic „Till Eulenspiegel” Op. 28, de Richard Strauss şi Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Despre poemul lui Richard Strauss, se poate vorbi foarte mult, fiind o capodoperă a umorului şi ironiei exprimate prin arta sunetelor. Strauss, ca un bun bavarez, serveşte societăţii sale o lecţie straşnică, râzând de convenţii, academism, de superfilosofiile care înclină şi apasă muzica. Till ştrengarul, care descinde din vechile povestiri populare germane, este un spirit sclipitor, dar în acelaşi timp un răzvrătit care provoacă farse şi daune celor proşti, avari, răi şi încrezuţi. Strauss a decis să-l împrumute pe erou pentru a scrie o operă, dar după primul act a decis să renunţe şi a transformat totul într-un poem simfonic, devenind astfel unul din cele mai celebre ale literaturii  muzicale. Măiestria lui ne face să înţelegem ce înseamnă ideea de timp comprimat în muzică, pentru că se desfăşoară un număr mare de evenimente sonore într-un timp scurt, pentru care a decis să folosească forma de rondo împreună cu tehnica variaţională. Totul este aplicat cu mare măiestrie, deoarece descoperim mereu noi ipostaze armonice, agogice, ritmice şi mai ales o coloratură instrumentală de mare efect. Deşi este o muzică programatică, Strauss nu a dorit să prezinte amănunţit aventurile şi farsele eroului său, dorind ca publicul să participe cu imaginaţia sa. Mult mai târziu el s-a destăinuit, arătând pas cu pas ce atari evenimente doreşte să ilustreze prin muzica sa. Till, trece călare ţanţoş printr-o piaţă spărgând oalele precupeţelor, apare apoi în straie de predicator smerit cu o figură ipocrită, se aruncă în aventuri amoroase, se amestecă cu studenţii, îi încurcă pe profesori, îşi bate joc de tot şi de toate până este prins, judecat şi osândit la moarte. El este Păcală din povestirile noastre de tinereţe. Muzicologia a putut analiza măiestria acestui compozitor, care la 31 de ani a reuşit să realizeze o partitură orchestrală extraordinară, să folosească la maximum mijloacele pe care le oferă instrumentele şi să creeze efecte pentru a exprima elocvent şirul de întâmplări hazlii trăite de erou. Finalul aventurilor lui Till nu trebuie să ne întristeze pentru că Strauss ne oferă un epilog unde ultimul zâmbet al ştrengarului ne asigură că el rămâne în conştiinţa oamenilor şi că spiritul liber nu moare niciodată. Poemul însuşi poartă amprenta veşnicei tinereţi.

Caracterul romantic al vieţii lui Ceaikovski, un romantism de esenţă melancolică şi tristă, s-a răsfrânt esenţialmente în creaţia sa, o lume sinceră şi adevărată. Aceasta este raţiunea pentru care cea mai mare parte a operelor sale rezistă de-a lungul timpului, sunt mereu aşteptate de melomani.

Concertul pentru vioară a fost început în martie 1878, la Clarand, lângă lacul Geneva, unde Ceaikovski se afla la odihnă pentru a-şi reveni din criza depresivă datorată ruinării căsniciei sale. Un elev al său,  Josif I. Kotek, l-a stimulat pentru a scrie acest concert şi într-un timp foarte scurt l-a compus şi l-a orchestrat. Concertul a fost dedicat violonistului Adolf Brodskij, care l-a cântat în prima audiţie europeană la Viena, în 1881, sub conducerea lui Hans Richter, căci prima audiţie absolută a fost la New York în 1879, concert dirijat de Leopold Damrosh. Privit prin prisma structurii formei, concertul a fost conceput în ideea modelului clasic, deşi prin Ceaikovski, suntem în plin romantism, unde forma începe să urmeze tot mai mult curajul sentimentelor. Concertul este desigur o piatră de încercare pentru orice violonist, dar nu este scris de un neştiutor al tainelor viorii, este scris violonistic. Confruntarea adevărată cu această minunată pagină dedicată viorii se petrece la nivelul interpretării. Vom avea prilejul să ascultăm concertul în interpretarea violonistului Ştefan Horvath.

Mircea Tătaru