Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Samabata 2 Aprilie

Tot sub conducerea dirijorală a lui Walter Hilgers vom audia un concert primăvăratic, sâmbătă 2 aprilie, protagonişti fiind orchestra simfonică şi doi dintre membrii ei, în postură de solişti. Radu Ţaga va interpreta Concertul pentru fagot şi orchestră în fa major op. 75 de Carl Maria von Weber, iar Corneliu Meici va fi solist în Concertul pentru trompetă şi orchestră în mi bemol major de Johann Nepomuk Hummel. La final — un cadou de primăvară, Simfonia V-a în si bemol major de Franz Schubert.

Concertul pentru fagot şi orchestră în fa major op. 75, ambele lucrări fiind compuse de Carl Maria von Weber.

Născut în noiembrie 1786, dintr-o familie de muzicieni, Carl Maria von Weber, care a moştenit titlul de baron de la tatăl său, a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai romantismului în Germania. A fost nu numai compozitor dar şi dirijor, pianist, şi critic muzical. Trebuie să amintim că romantismul timpuriu al cărui reprezentant a fost s-a oglindit şi în viaţa sa destul de aventuroasă. Cheltuia peste posibilităţi, savura viaţa din plin, fapte care-l determină pe rege să-l arunce în închisoarea datornicilor. Chiar şi articolele critice pe care le scria erau marcate de dominaţia sentimentelor şi de hiperbolizarea trăirilor sufleteşti. Probabil că lui i se datorează obiceiul de a se scrie note explicative în programele de sală în legătură cu lucrările ce vor fi cântate. Maximilian I, Regele Bavariei, i-a comandat lui Weber două concerte pentru clarinet. Succesul lor i-a determinat pe unii membrii ai orchestrei de la curte să-l roage să scrie şi pentru ei concerte. Singurul care l-a convins a fost fagotistul Georg Friedrich Brandt, elev al marelui fagotist — Georg Wenzel Ritter. Brandt l-a interpretat în marile oraşe din Germania, dar Weber l-a ascultat abia în februarie 1813, la Praga, fiind mai tot timpul plecat în turnee de concerte. Mai există un concert pentru fagot compus de Weber, intitulat Andante e Rondo Ungarese. Muzicologii spun că ar fi fost iniţial compus pentru violă.

În continuare să aflăm câteva informaţii despre Hummel, un compozitor al căror lucrări sunt plasate în perioada de trecere de la clasicismul muzical la romantism. El s-a născut în anul 1778 la Pressburg, Bratislava de azi. La 8 ani a luat lecţii de la Mozart, care era impresionat de abilităţile sale muzicale. Mai apoi s-a întâlnit cu Haydn, care a compus pentru el o sonată pe care a interpretat-o la Hanovra. Haydn l-a felicitat şi i-a dat o guinee, o monedă de aur britanică pe vremea aceea. L-a cunoscut şi pe tânărul Beethoven şi cu toate că prietenia dintre ei a cunoscut suişuri şi coborâşuri, mai apoi amândoi s-au reconciliat manifestându-şi respect reciproc. A legat multe prietenii cu marii artişti ai vremii, printre care şi cu Goethe, ceea ce i-a lărgit mult orizontul artistic. Dacă la maturitate era un muzician şi compozitor foarte apreciat, după ce a dispărut în mod ciudat, nu i s-au mai cântat lucrările timp îndelungat. În anii din urmă i s-a redescoperit valoarea; ca urmare, apare tot mai des pe afişele de concert. A avut merite deosebite şi prin faptul că a contribuit cu iniţiative şi cu unele intervenţii pentru implemetarea legii de pensionare a artiştilor. A organizat concerte în beneficiul artişilor săraci şi a lupat împotriva furtului intelectual. Concertul pentru trompetă a fost compus pentru Anton Weidinger, celebru virtuoz şi inventator, în decembrie 1803. Prima audiţie a marcat intrarea lui Hummel la orchestra curţii Prinţului Esterházy, loc părăsit de Haydn. Deşi a fost scris în mi major, concertul este mereu interpretat în mi bemol major, o tonalitate mai acsesibilă pentru digitaţia la trompetele moderne.

În 1816, Schubert compune două simfonii, destul de diferite. Prima, în do minor, se mai numeşte şi tragica, în principal datorită influenţei compoziţiilor beethoveniene, cealaltă, în si bemol major, face câţiva paşi înapoi şi realizează o lucrare veselă, plină de elan, ce ne aduce aminte de ultimele simfonii mozartiene. Este simfonia V-a, o simfonie lirică, care, deşi ne aminteşte de Mozart, ne prezintă totuşi un compozitor cu o personalitate conturată şi originală. Este fizionomia lui Schubert, practic, această lucrare este adevăratul punct de pornire spre libertatea sa de expresie în simfonism. Absenţa percuţiei, a clarineţilor şi trompetelor, dezvăluie intenţia de a construi o lucrare fără accente dramatice. Este  o muzică amabilă şi strălucitoare. Ea ne poartă în plină primăvară.

Mircea Tătaru