Filarmonica „Banatul” Avancronica de concert Miercuri 7 septembrie

În luna septembrie, ce precede deschiderea stagiunii de concerte 2016-2017, Filarmonica „Banatul” oferă iubitorilor muzicii o serie de concerte estivale.  Miercuri 7 septembrie va fi primul concert, în sala Capitol. În program va fi UverturaHebridele” op.26 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op.54 de Robert Schumann şi Simfonia nr.4 în si bemol major op.60 de Ludwig van Beethoven. Prima vizită a lui Mendelssohn în Anglia, în 1829, a prilejuit naşterea Simfoniei nr.3 — Scoţiana şi Uvertura „Hebridele”. În aceste insule scoţiene compozitorul a fost impresionat de grota lui Fingal, o peşteră lungă de 11 metri şi cu o adâncime de 61 şi al cărei tavan se sprijină pe piloni de bazalt. Primul ei titlu a fost Insula singuratică, dar mai apoi, odată cu revizuirile succesive, a primit numele de Grota lui Fingal, sau simplu — Hebridele.  Dilema circulaţiei ambelor pe afişele de concert se datorează primului editor care a hotărât că Grota lui Fingal este un titlu mai sugestiv, mai direct, faţă de titlul lui Mendelssohn care i se părea prea general, prea ambiguu. Primele schiţe au fost efectuate la Roma în 1830, dar munca la uvertură a mai continuat încă trei ani. Compozitorul nu era mulţumit din cauza faptului că muzica nu reuşea să transmită complexitatea sentimentelor resimţite. Premiera a fost în 1832, la Londra, într-un concert în care a fost programată şi Uvertura „Visul unei nopţi de vară”.

Ambianţa impunătoare a stilului simfonic abordat în conceperea concertului instrumental, inaugurat de Beethoven în ultimele sale concerte, se remarcă din plin la concertul pentru pian compus de Schumann. Ca şi la Beethoven, este evident că pianul este instrumentul preferat al lui Schumann, este confidentul şi cel care i-a declanşat fantezia şi forţa creatoare. Este cel mai poetic concert romantic, plin de zbucium şi contraste. Să menţionăm că prima parte, Allegro affettuoso, a fost compusă în 1841, sub denumirea de Fantezie pentru pian şi orchestră şi a avut prima audiţie într-un concert la Gewandhaus din Leipzig, având-o ca solistă pe Clara, soţia lui, iar dirijor, pe Felix Mendelssohn Bartholdy. A fost un mare succes. În 1845 mai adaugă două părţi, devenind concertul pe care l-am ascultat de atâtea ori. Vom observa cum orchestra filarmonicii şi solista concertului, pianista Natsumi Aoyama vor constitui un ansamblu unitar, contribuind împreună, cu mijloacele specifice, la naşterea unei muzici extraordinare. Din păcate acest mare compozitor s-a stins din viaţă la 46 de ani, lăsând destule lucrări neterminate, printre care încă trei concerte pentru pian. Prin acest minunat concert, Schumann atinge apogeul în creaţie.

La finalul concertului simfonic al orchestrei Filarmonicii „Banatul” vom asculta Simfonia nr.4 în si bemol major, op.60 de Ludwig van Beethoven.

Pe nedrept considerată ca intermediar între titanicele simfonii a III-a „Eroica” şi a V-a „A destinului”, Simfonia a IV-a, deşi a fost compusă aproape paralel cu a V-a, este mult mai liniştită, mai limpede, totuşi profundă şi plină de spirit, parcă ocupând un loc imediat după Simfonia a II-a. La fel precum vorba din popor care spune că atenţia acordată copilului mijlociu este mai redusă, această simfonie aflată între doi giganţi este întâlnită mai rar pe scenele de concert. Deşi nu este o capodoperă, mulţi melomani au demonstrat, ascultând-o, un cald ataşament. În anul compunerii ei,1806, Beethoven a creat multe lucrări devenite celebre — trei din cvartetele de coarde din ciclul Razumovsky,  a revizuit opera Fidelio cu noua uvertură Leonora III, Concertul pentru vioară, Concertul nr.4 pentru pian şi cum am amintit, Simfonia V-a.

Astfel, Simfonia IV-a ne îndeamnă să ne imaginăm că perioada în care a fost compusă a fost cea mai fericită din viaţa titanului muzicii simfonice. Dirijor va fi maestrul Iulian Rusu.

Mircea Tataru